Există două tipuri de traineri în această industrie. Primul tip vrea studente care revin — la cursuri avansate, la masterclass-uri, la grupuri plătite, la sesiuni de mentorat. Al doilea tip vrea studente care nu mai au nevoie de el.
Nu spun că primul tip este rău intenționat. Spun că sistemul pe care l-a construit — conștient sau nu — creează dependență, nu competență.
„Un student care se întoarce la trainer pentru că nu poate rezolva singur o problemă de bază nu este un student loial. Este un student care nu a fost format complet.”
Cum arată dependența în practică
Studenta termină cursul și se confruntă cu prima situație reală care nu a apărut în material: o clientă cu blefarită în remisie, o alergie suspectă, gene naturale extrem de scurte. Ce face? Scrie trainerului.
Dacă trainerul răspunde imediat cu soluția — fără să îi explice raționamentul, fără să o ghideze spre gândire proprie — studenta a rezolvat problema de azi. Dar nu a câștigat capacitatea de a rezolva problema de mâine.
Înmulțit cu sute de studente și sute de situații, rezultatul este o industrie plină de artiste care știu să execute pași, dar nu înțeleg principiile din spatele lor.
Motivele reale pentru care se întâmplă asta
Rar din rea voință. Cel mai adesea din:
- Confuzia dintre utilitate și competență — A fi mereu disponibil pare că ajuți. Dar disponibilitatea permanentă înlocuiește gândirea independentă.
- Modelul de business construit pe „mai mult conținut” — Dacă venitul tău depinde de cursuri noi vândute acelorași oameni, nu ești motivat să le dai tot ce au nevoie din primul curs.
- Ego-ul de trainer — Să fii „sursa de răspuns” este confortabil. Să formezi oameni care te depășesc necesită o siguranță de sine pe care nu toți o au.
- Lipsa de metodologie — Dacă nu ai o structură clară de progresie a studentului, nu știi când acesta este „gata”. Și atunci continui să predai fără un obiectiv clar.
Ce diferențiază un trainer care formează independență
Un trainer bun nu predă soluții. Predă sisteme de gândire. Când o studentă are o problemă, primul reflex al trainerului ar trebui să fie: „Cum ai analizat tu situația? Ce opțiuni ai luat în considerare? De ce ai ales asta?”
Răspunsul vine după — dacă este necesar. Nu în locul procesului de gândire al studentei.
Ce să ceri de la un trainer înainte să te înscrii
Dacă ești la începutul unui drum de formare, sau dacă evaluezi un curs avansat, există câteva întrebări care îți arată rapid tipul de trainer din fața ta:
- Care este obiectivul concret la finalul acestui curs? Ce pot face singură, fără ajutor?
- Există suport post-curs? În ce formă și pentru cât timp?
- Cum se măsoară progresul meu pe parcurs?
- Cum gestionați situațiile din practică care nu apar în material?
Dacă trainerul nu poate răspunde clar la aceste întrebări, nu are o metodologie. Are material.
O notă personală
Am avut studente care, după formare, au depășit nivelul meu în anumite tehnici specifice. Aceasta este cea mai mare confirmare pe care o poate primi un trainer — nu că studentele continuă să revină, ci că pleacă capabile să construiască ceva al lor.
Industria lash are nevoie de traineri care privesc succesul studentelor ca pe propriul lor succes. Nu ca pe o amenințare. Și nu ca pe o oportunitate de a vinde cursul următor.